marți, 21 decembrie 2010

Sound Talent Challenge 2010 - editia I


Asociaţia DEIS a organizat în data de 19 Decembrie 2010, la Clubul Gold Time din Baia Mare prima ediţie a festivalului-concurs Sound Talent Challenge (STC).
Asociatia pentru Dezvoltare prin Educaţie, Informare şi Susţinere – D.E.I.S. este o asociaţie non-guvernamentală care îşi propune ca prin serviciile oferite să asigure accesul către educaţie non-formală şi activităţi pentru dezvoltarea profesională şi personală a tinerilor din judeţul Maramureş.
Prima ediţie STC a fost un proiect pilot al DEIS implementat cu scopul de a promova şi susţine tinerii din judeţul Maramureş pasionaţi de muzică şi care aspiră la o carieră artistică. Prin acest eveniment am reuşit să aducem în faţa publicului larg tineri care nu au prea multe variante de a se face cunoscuţi şi de a le fi recunoscute talentul şi munca depusă, prin oferirea unui cadru propice de expunere publică.
Componenţa juriului STC
• OVIDIU BUSUEOC – profesor de orgă şi chitară la Şcoala Populară de Artă „Liviu Borlan” (preşedinte juriu)
• FELIX HUPKA – Preşedinte Asociaţia MADISZ
• Eniko Krizsanovszki - Director adjunct la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş
• DAN ONORIU – inspector tineret, coordonator CLCT - Primăria Municipiului Baia Mare
• FLORIN POP – Consilier principal la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş
Sound Talent Challenge a fost cel mai mare eveniment de acest gen organizat până acum în judeţul Maramureş, în cadrul căruia au participat 9 concurenţi (formaţii şi artişti) care au interpretat compoziţii proprii şi cover-uri din diferite genuri muzicale. Detalii despre concurenţi, componenţa trupelor şi melodiile interpretate gasiti pe site-ul www.deis.ro.
Festivalul a fost deschis cu un concert al trupei BLACK MORPHIUM (Baia Mare), voluntari ai Asociaţiei DEIS şi membri în echipa de organizare a concursului STC, iar la finalul competitiei, pe durata deliberarii juriului, au concertat formaţiile Ultimu’ Nivel (Baia Mare) si Rock Norris (Cluj Napoca) .


Participanţii la STC 2010 în ordinea intrării şi piesele de concurs.
1. DA - Road of memories (compoziţie proprie – Alina Augusta)
2. Meszaros Julia - Please don't leave me (cover - Pink)
3. KM 32 - Amintiri din viitor (compoziţie proprie – Codruţ Mureşan)
4. Nord Folk - Cine esti tu oare
5. Fingernails - Paramore Ignorance (cover)
6. Cristian Danci - Am cazanul meu (cover)
7. Vazduh - Cunoasterea tacuta (cover)
8. Ska-nk - M-am saturat de ploaie (compoziţie proprie – Răzvan Ghiţ)
9. Beautiful Disaster - Requiem for a dream (cover)

PREMIANTII "SOUND TALENT CHALLENGE" 2010 (ed. I)

LOCUL I
SKA-NK (Baia Mare)

- Diploma
- Premii în produse
-Trofeul STC
- Invitatie la Festivalul ROCKSULI din Debrecen (Ungaria) - vara 2011


LOCUL II
BEAUTIFUL DISASTER (Baia Mare)

- Diploma
- Premii în produse
-Trofeul STC
- Invitatie la Festivalul ROCKSULI din Debrecen (Ungaria) - vara 2011


LOCUL III
DA (Baia Mare)

- Diploma
- Premii în produse
-Trofeul STC
- Invitatie la tabara nationala de arte ARTHEUS 2011


DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN SOLIST
Muresan Codrut (KM 32)

DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN VIOLONIST
Borodi Adrian (Beautiful Disaster)

DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN ORGANIST
Pasquale Gianello (Beautiful Disaster)


DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN CHITARIST
Tatar Andrei (Beautiful Disaster)

DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN BASIST
Pop Andrei (Fingernails)

DIPLOMA PENTRU CEL MAI BUN TOBOSAR
Buhai Manuel (Vazduh)


DIPLOMA DE PARTICIPARE
(Km 32, Meszaros Julia, Nord Folk, Fingernails, Cristian Danci, Vazduh)

Organizarea evenimentului de sprijinire si promovare a tinerilor artişti din judeţul Maramureş, „Sound Talent Challenge”, a fost posibilă cu sprijinul d-lui deputat Cătălin Cherecheş.
Parteneri:
• Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş
• Fundaţia Maratin
• Direcţia Judeţeană pentru Cultură
• Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş
• Asociaţia Madisz

luni, 17 mai 2010

RURAL TRAINING





Asociaţia Madisz în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş a organizat în această lună, în cadrul proiectului RURAL TRAINING, o sesiune de formare pe două module pentru tinerii din mediul rural din judeţul Maramureş.
Primul modul – Comunicare - , la care au participat 30 de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, din judeţul Maramureş, a avut loc în localitatea Cavnic în perioada 13 – 15 noiembrie.
„De-a lungul activităţii de training s-a pus accent pe participarea activă, prin utilizarea cunoştinţelor dobândite de participanţi, în situaţii simulate. În urma acestui training tinerii vor fi capabili să-şi modifice în mod conştient modul lor de a comunica şi comportamentul în diferite situaţii de interacţiune, însuşindu-şi în acelaşi timp modalităţi de management ale posibilelor conflicte apărute din cauza unor situaţii de comunicare deficitară, toate acestea contribuind la identificarea propriului model de comunicare eficientă în diferite contexte.” (Diana Sabo - trainer).
Al doilea modul, Lucru în echipă, s-a desfăşurat în perioada 27 - 29 noiembrie, cu participarea a 30 tineri, în localitatea Ocna Şugatag.
“În urma acestui training, participanţii au dobândit abilităţi de a lucra în echipă, şi-au însuşit cunoştinţe teoretice şi practice privind rolurile în cadrul echipei, au exersat formarea şi evoluţia unei echipe, au identificat tipurile de lideri, toate acestea având ca efect valorificarea talentelor şi capacităţilor personale cu scopul de a ajunge la cele mai bune performanţe ca membru al unei echipe”. (Diana Sabo – trainer)
Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite la http://ruraltraining.nextblog.ro/
Rural Training este un proiect de educaţie nonformală pentru tinerii din mediul rural din judeţul Maramureş, implementat de Asociaţia Madisz şi finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş.

marți, 15 septembrie 2009

Oxen BMX Contest 2009







Concursul OXEN BMX a avut loc în data de 12 mai, la Casa Tineretului din Baia Mare şi a fost organizat în cadrul Festivalului Multicultural pentru Tineret „OXEN FEST”, ediţia a II-a.

Intr-o atmosferă incendiară, sutele de tineri participanţi la eveniment şi-au susţinut concurenţii preferaţi care se întreceau în „trick-uri” complicate pentru a-şi demonstra abilităţile de mânuire a BMX-ului.

La concurs s-au înscris 17 bikeri dintre care, în urma clasamentului obţinut după deliberarea juriului, premianţii au fost:



DAVID PETO Locul I

ROBERT HITTER Locul II

RĂZVAN FABIAN Locul III



La categoria BEST TRICK a caştigat ROBERT HITTER, pentru BEST STYLE a fost premiat MIHAI HENDEA, şi cel mai HARDCORE „s-a dat” BOGDAN DRAGOŞ.



Ca orice concurs cu specific sportiv, OXEN BMX a fost realizat cu sprijinul Crucii Roşii, care au avut în final doar rol de spectatori entuziaşti, deoarece evenimentul s-a desfaşurat fără incidente.



Festivalul Multicultural pentru Tineret – Oxen Fest este un proiect iniţiat şi implementat de Asociaţia MADISZ, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş, finanţat de Ministerul Tineretului și Sportului – MTS, prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş























OXEN Fest [11 - 13 septembrie 2009]



Festival pentru Tineret

OXEN Fest

11 – 13 septembrie 2009





În perioada 11 – 13 septembrie 2009, Casa Tineretului din Baia Mare a fost gazda celei de a doua ediţii a Festivalului Multicultural pentru Tineret – OXEN Fest. Pe parcursul celor trei zile de festival mii de tineri s-au distrat şi şi-au demonstrat talentele participând activ sau ca spectatori la activităţile propuse anul acesta de către organizatori.

Astfel, prima zi de festival a început în Clubul Gold Time din Baia Mare, unde au mixat pentru public: DJ MARISO, DJ NUKAS, DJ MISHI şi DJ TOMY SHAKE.

Atracţia zilei de sâmbătă a fost concursul OXEN BMX, în cadrul căruia s-au întrecut 17 bikeri, susţinuţi de sutele de prieteni şi fani ai acestui sport. Tot atunci tinerii din Academia de Arte Marţiale - Wing Chun Close Range Combat, sub îndrumarea instructorului Elian Micu au făcut o demonstraţie de Wing Chun Kung Fu.

După demonstraţiile şi concursurile sportive, 25 de tineri au participat la workshopul de Comunicare, organizat în cadrul festivalului, unde şi-au însuşit cunoştinţe despre conceptul de comunicare, au conştientizat barierele care alterează procesul de comunicare şi au înţeles cum îşi pot imbunătăţi modul de abordare a relaţiilor cu ceillaţi, toate acestea prin tehnici de învăţare activă utilizate întrun cadru non-formal.

În ultima zi, Festivalul Multicultural pentru Tineret – OXEN Fest a dat posibilitatea unor tineri talentaţi de a susţine concerte live în Clubul Gold Time din Baia Mare. Trupele care au susţinut concerte au fost THE NEXT GENERATION, BLACK MORPHIUM, MEKIDOSHEM, KM 32 şi GAŞCA DE ACASĂ. Chiar dacă unele dintre erau la prima apariţie pe scenă şi-au învins emoţiile şi au primit încurajări de la spectatori prin aplauzele primite.

Festivalul Multicultural pentru Tineret – Oxen Fest este un proiect iniţiat şi implementat de Asociaţia MADISZ, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş, finanţat de Ministerul Tineretului și Sportului – MTS, prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş

vineri, 11 septembrie 2009

OXEN Fest 2009






Într-o societate care este din ce in ce mai complexă, iar muzica şi sportul sunt deja prezente în viaţa de zi cu zi a tineretului, Festival Multicultural pentru Tineret – Oxen Fest, organizat de Asociaţia MADISZ, în parteneriat cu Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş, vine în sprijinul acelor tineri care nu au posibilitatea de a-şi manifesta talentul în public.
Acest festival, organizat anual, completează iniţiativele sporadice şi ocazionale ale autorităţilor locale de a valoriza tinerele talente, prin încurajarea contactelor interumane dintre tinerii din județul Maramureș, cu preocupări comune.
Scopul acestui festival este familiarizarea tinerilor din județul Maramureș cu domeniul cultural în care se încadrează muzica pop, rock și dance și, în același timp, promovarea tinerelor talente care activează în formatii de acest gen. De asemenea, dorim să oferim posibilitatea tinerilor care practică sporturi să îşi dovedească abilităţile în cadrul unor concursuri şi demonstraţii sportive.
Ajuns la a doua editie, Festivalul Multicultural pentru Tineret – OXEN Fest de anul acesta se va desfaşura în perioada 11 – 13 septembrie 2009, la Casa Tineretului din Baia Mare, iar pe parcursul celor trei zile tinerii vor avea parte de muzica, sport, activităţi de educaţie nonformală şi multă distracţie.
în prima zi de festival, în Clubul Gold Time din Baia Mare, vor mixa pentru public, începând cu ora 22ºº: DJ MARISO, DJ NUKAS, DJ MISHI şi DJ TOMY SHAKE.
Sâmbătă, a doua zi de festival va începe la ora 17ºº cu OXEN BMX Contest, concurs în cadrul căruia tinerii bikeri îşi vor demonstra îndemânarea prin trick-urile cu care vor uimi publicul spectator. Tot atunci tinerii din Academia de Arte Marţiale - Wing Chun Close Range Combat, sub îndrumarea instructorului Elian Micu vor face o demonstraţie de Wing Chun Kung Fu, ca dovadă a antrenamentelor si a pasiunii lor pentru acest sport. La ora 19 ºº, tinerii care vor să participe sunt invitaţi la un workshop de comunicare, unde vor întelege conceptul de comunicare, vor conştientiza barierele care alterează procesul de comunicare şi îşi vor imbunătăţi modul de abordare a relaţiilor cu ceillaţi. Workshopul va fi organizat la Casa Tineretului, întrun cadru destins şi relaxat, care le va permite tinerilor să acumuleze informaţii prin metode de învăţare nonformală, sub îndrumarea unui trainer cu experienţă în munca cu tinerii. Seara se va încheia cu o petrecere în Clubul Gold Time.
În ultima zi de festival, începând cu ora 18ºº, sunteţi invitaţi la concerte în Clubul Gold Time unde vor canta trupele GAŞCA DE ACASĂ, KM 32, THE NEXT GENERATION, BLACK MORPHIUM, MEKIDOSHEM .
Asadar, vă invităm alături de noi în cele trei zile de festival să ne susţinem talentele şi să ne distrăm împreună la OXEN Fest.
Acest proiect este finanţat de Ministerul Tineretului și Sportului – MTS, prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Maramureş.

joi, 27 august 2009

marți, 2 iunie 2009

ECO BODI TOUR

În perioada 28 – 31 mai 2009 a avut loc la Cavnic prima tabără de conştientizare ecologică pentru elevi, tineri şi comunitatea locală din judeţul Maramureş, în cadrul proiectului ECO BODI TOUR, implementat de către Asociaţia MADISZ şi finanţat prin programul Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Pe parcursul celor patru zile participanţii, tineri din Baia Sprie şi Baia Mare, au avut parte de traininguri şi activităţi de conştientizare a importanţei rolului pe care îl au ei în protejarea şi conservarea mediului înconjurător. De asemenea, în cadrul trainigului de Team Building, au avut posibilitatea de a-şi însuşi cunoştinţe şi de a-şi forma abilităţi de lucru în echipă prin: întelegerea conceptului de echipă şi a implicaţiilor lucrului în echipă, identificarea şi analiza tipologiei echipei: stadiu de dezvoltare şi profilul echipei, identificarea şi întelegerea rolului asumat de fiecare membru în cadrul echipei şi implicaţiile acestui rol, conştientizarea stilului personal de lucru, barierelor şi soluţiilor în lucru între echipe.







Din cauza condiţilor meteo nefavorabile nu a fost posibilă ieşirea în natură în cele patru zile de tabără, astfel încât, până în acest moment tinerii voluntari în proiect si-au însuşit cunoştinţele la nivel teoretic urmând ca acestea să fie puse în practică în curând, în cea de a doua tabără organizată în cadrul proiectului, când vor învăţa cum se practică turismul ecologic, vor învăţa orientare în teren, vor marca trasee turistice, vor curăţa izvoare şi vor participa la diferite acţiuni practice. Tot în cadrul acestor tabere se va realiza amenajarea unor bănci, mese, scări, poteci, vetre de foc.
Proiectul „Eco Bodi Tur” urmăreşte două direcţii de acţiune. În primul rând un proiect educaţional complex de conştientizare ecologică a tinerilor din şcolile şi liceele localităţilor Baia Sprie şi Baia Mare, dar vizează şi amenajarea, respectiv reconstrucţia turistico-ecologică a ecosistemului degradat din zona turistică Lacul Bodi şi vârful Mogoşa a munţilor Maramureş din apropierea localităţii Baia Sprie, judeţul Maramureş.
Acest program se încadrează într-una din priorităţile programului Administraţiei Fondului pentru Mediu, respectiv educaţia ecologică şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.
Prin îndeplinirea scopurilor vizate proiectul „Eco Bodi Tur” contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii turistice a munţilor Maramureş.